25 aprilie – eveniment dedicat Zilei Mondiale a Proprietatii Intelectuale (26 apr)
Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale este sărbătorită în data de 26 aprilie, Organizația Mondială pentru Proprietate Intelectuală (OMPI) propunând pentru anul 2014 tema „Movies – A Global Passion”.
Filmul reprezintă un produs în care creativitatea și originalitatea autorilor și artiștilor se îmbină cu inovația și tehnologia pentru a realiza o opera cu un impact determinant în cultura, educația și dezvoltarea economică a societății.
Prin ansamblul de activități ce vor fi organizate la nivel național, România urmărește să aducă un omagiu creativităţii și inventivității, precum și să sensibilizeze şi să responsabilizeze societatea civilă în ceea ce privește necesitatea respectării şi promovării valorilor proprietăţii intelectuale.
Cu acest prilej, în data de 25 aprilie 2014, la cinematograful City Cotroceni-AFI Palace, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) va organiza, în colaborare cu Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM), Societatea Autorilor şi Editorilor Români de Opere Ştiinţifice (PERGAM), Societatea pentru Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual (DACIN-SARA), Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România – Asociația pentru Dreptuirle de Autor (UCMR-ADA) și Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR), un eveniment festiv incluzând și proiecția filmului “Closer to the Moon”, în regia lui Nae Caranfil.
Având în vedere numărul limitat de locuri, participarea la eveniment este permisă numai în baza invitației nominale transmisă de către ORDA.