Stiri

Federația Internațională a Industriei Fonogramelor (IFPI) a publicat raportul Digital Music

IFPI a publicat raportul anual “Digital Music Report” în care furnizează date despre industria muzicală din mediul digital la nivel mondial, demonstrând astfel că industria muzicală mondială oferă consumatorilor o gamă tot mai variată de servicii de muzică licențiate.
În 2013 apetitul tot mai mare al fanilor pentru serviciile de streaming și pe bază de abonament a contribuit la creșterea veniturilor pe cele mai multe piețe muzicale importante, în special veniturile digitale globale au înregistrat o creștere de 4,3 la sută, iar industria muzicală din Europa s-a extins pentru prima dată în ultimul deceniu.
Industria muzicală din SUA continuă să se stabilizeze, cunoscând o crestere a veniturilor de 0,8% datorită cererii mari pentru serviciile de streaming. Europa a revenit la creștere după 12 ani, toate primele cinci piețe europene înregistrând o creștere a veniturilor – Franța, Germania, Italia, Olanda și Marea Britanie. America Latină a avut o creștere de 1,4 %, iar veniturile digitale au compensat scăderea vânzărilor de produse fizice. Veniturile din serviciile de streaming și pe bază de abonament au sărit de 51,3 %, depășind pragul de 1 miliard de dolari la nivel global, pentru prima dată.
În ciuda tendințelor pozitive în majoritatea piețelor, veniturile comerciale muzicale globale au scăzut cu 3,9 %, ajungând la 15,0 miliarde de dolari în 2013. Rezultatul a fost puternic influențat de o scădere cu 16,7 % în Japonia, care reprezintă mai mult de o cincime din veniturile globale.
Excluzând Japonia, piața globală muzicală a înregistrat o scădere în valoare de 0,1 %.
Se estimează că mai mult de 28 de milioane de oameni din întreaga lume plătesc acum pentru un abonament, față de 20 de milioane în 2012 și doar opt milioane în 2010.
În prezent, există aproximativ 450 de servicii autorizate la nivel internațional, inclusiv servicii globale, cum ar fi Spotify, care s-a extins în 38 de țări noi în 2013, Deezer, Google Play și servicii regionale, cum ar fi Muve în SUA și KKBOX Asia.
Download-urile digitale rămân un flux de venituri cheie, reprezentând două treimi din veniturile digitale (67 %). Veniturile din download-uri la nivel global au scăzut ușor, cu 2,1 %, scăderea fiind compensată de creșterea veniturilor din streaming și abonamente.
Vânzările în format fizic încă reprezintă au o pondere importantă în veniturile industriei pe multe piețe importante. Ele reprezintă mai mult de jumătate (51,4%) din totalul veniturilor la nivel mondial, comparativ cu 56 % în 2012.
Un studiu efectuat de Ipsos MediaCT arată că 61 % din utilizatorii de Internet au folosit un serviciu de muzică licențiat în ultimele șase luni. De asemenea, același studiu arată că satisfacția consumatorilor cu serviciile digitale rămâne ridicată. Trei sferturi dintre clienti (76%) le descriu ca fiind „excelente” sau „foarte bune.”

Pe de altă parte, IFPI estimează, pe baza datelor comScore / Nielsen, că 26 % din utilizatorii de Internet la nivel mondial accesează în mod regulat servicii fără licență. Această estimare se aplică numai pentru dispozitive tip desktop: aceasta nu include pirateria de pe smartphone-uri și tablete.
Pirateria digitală este cea mai mare amenințare pentru dezvoltarea sectorului de muzică cu licență și pentru investițiile în artiști. Subminează industria muzicală licențiată prin multe forme și canale – Site-uri de streaming fără licență, de tip peer-to-peer (P2P) rețelele file-sharing, cyberlockers și agregatori, aplicații mobile.
Raportul IFPI evidențiază cinci domenii-cheie în care industria muzicală se concentrează în lupta sa împotriva pirateriei:
Furnizorii de servicii Internet (ISP) au un efect demonstrabil asupra reducerii încălcării drepturilor de autor, atunci când este necesar să acționeze.
Motoarele de căutare rămân cel mai mare referrer de trafic pentru serviciile fără licență – un studiu recent realizat de MillwardBrown pentru MPAA a aratat ca 74% din persoanele care au folosit servicii fără licență pentru prima dată, le-au găsit prin intermediul motoarelor de căutare.
Litigiile au jucat un rol-cheie atunci când a fost necesar.
Legislația este fundamentul unui mediul corect de operare în industrie.
Publicitatea este o sursă majoră de finanțare pentru serviciile de muzică fără licență la nivel mondial: un studiu recent efectuat de catre Digital Citizens Alliance a relevat că serviciile fără licență au câștigat 227 milioane de dolari SUA în 2013 din piraterie.
Raportul integral poate fi citit in engleză aici.