Conferința 20 ani de la Adoptarea Legii 8/1996
În data de 3 noiembrie 2016, Uniunea Producătorilor de Fonograme din România și Asociația Industriei Muzicale din România au participat la , organizată de Legal Magazin Media Group și moderată de Răzvan Dincă-avocat și Constanța Moisescu-Judecător Tribunal secția DPI.
Asociația Industriei Muzicale din România a fost reprezentată de Adina Scrioșteanu, în calitate de Director Executiv și de Andreea Strătulă- avocat UPFR-AIMR. Temele principale au fost: Industria Muzicală în contextul Pieței Digitale și Evoluția Copiei Private.
Cele mai disputate aspecte de interes pentru producatori au fost cele legate de protejarea dreptului de autor si a drepturilor conexe, aspecte dezbatute la nivel european si national cu ocazia Proiectului de Directiva legat de „Copyright” si toate aspectele care deriva din acestea precum: Value Gap, responsabilitatea intermediarilor pentru platformele si serviciile online, dar si aspecte referitoare la eliminarea birocratiei si simplificarea formularisticii pentru industria muzicala, desfiintarea hologramelor aplicate pe produsele fizice, analiza colectarilor comparativ cu celelate tari ale UE.
Această conferință a reunit specialistii din domeniul ogranismelor de gestiune colectiva, judecatori, avocati, profesori din domeniul proprietatii intelectuale, care au analizat evolutia Legii Dreptului de Autor, a drepturilor si modificarilor avute de catre aceasta de-a lungul celor 20 de ani si in stransa legatura cu acesetea si evolutia organismelor de gestiune colectiva.
De asemenea, au fost atinse si subiecte legate de incalcarea dreptului de autor si a drepturilor conexe a masurilor luate de legiuitor cat si a implementarii directivelor la nivel national si a dezbaterii propunerilor lansate de UE.
Conferința a realizat o radiografie riguroasă a acestei piețe în anul 2016 și a propus o serie de măsuri care să determine evoluția sectorului creativ si sa incurajeze cultura si industriile care o pot sustine.